A trecut o luna de cand sunt departe de Bucuresti...de Bucurestiul meu, cu locurile mele si oamneii mei, nu orice Bucuresti. Acum se declara momentul in care plecarea mea nu mai este doar o vacanta, o evadare din cunoscut. De acum intru in rutina...in rutina omului care nu descopera ci stie. Astazi mi-am primit permisul de sedere si in curand o sa am si numarul de inregistrare danez. Astazi o fata m-a oprit pe strada sa ma intrebe cum poate ajunge pe o strada anume si spre surprinderea mea stiam. Mi-am dat seama ca nu mai am nevoie de harta asa cum avea ea pentru ca stiu, cunosc...am invatat cum sa nu ma ratacesc si felul in care este construit orasul, incat sa ajungi tot timpul unde vrei. Nu-mi mai este greu pentru ca am terminat labirintul...soricelul a ajuns la casa lui si pisica nu-l mai poate prinde. Am intrat oficial in sistem...dupa o luna. Vremea nu mai este ciudata...este normala...a inceput chiar sa-mi placa ploaia neanuntata si nu ma mai sperie gandul de a merge cu bicicleta 14 km pe zi pana la scoala si inapoi. Totusi...astenia de toamna nu dispare...acum parca totul e prea bine, prea repede...Dorul si sentimentul de indepartare a devenit o rutina si el...ceva ce trebuie sa fie si de care nu ma pot lipsi chiar daca imi face bine sau nu.
Am incercat sa-mi gasesc job...probabil ca asta este noul quest pentru a ma integra...dar nu te angajeaza nimeni daca nu stii daneza. Fie ca trebuie sa cureti mese intr-un bar, sa dansezi sau sa impachetezi hamburgeri in spate, trebuie sa stii daneza. Cred ca este vorba de o obsesie nationala. De exemplu unul dintre profesori mi-a spus ca in Danemarca nu ai voie sa arborezi alt steag fara acordul primariei. Nu ai voie nici macar sa-ti pui steagul de pirat la geam daca vrei. In plus stegaul danez este peste tot...absolut, astazi pe drumul spre scoala am observat ca erau din metru in metru puse steaguri...probabil e o sarbatoare nationala. Sper totusi sa gasesc ceva...o sa incerc vineri la un spital...mi-a spus Benjamin ca acolo erau si studenti straini cand a lucrat el deci poate e ok...
Concluzia zilei a fost ca ne e dor de mare...ne e dor de nepasare...ne e dor de leneveala...